Colecția Maestro a fost dezvoltată de artizanii prăjitoriei Fresso în căutarea unui graal al unei nesfârșite dezbateri: dacă nu putem elimina echivocul în încercarea de a stabili o supremație între școala italiană și new age-ul speciality, putem integra punctele forte ale fiecăreia într-un produs de sinteză care să fie propus, deodată, adepților ambelor școli?
Putem să acordăm reverențele cuvenite atât obsesiei contemporane pentru calitatea cafelei verzi, exprimate prin folosirea scorurilor SCA drept repere esențiale, cât și sacralității de care este învăluit un ristretto în cultura italiană ?
Putem propune note coerente de degustare concomitent cu un corp fabulos, lipsit de aciditate? Bref, putem propune un espresso care să fie primit cu entuziasm atât la Roma, cât și la Copenhaga?
Maestro Simfonia este un blend 100% Arabica fundamentat pe toate standardizările de calitate și trasabilitate specifice școlii cafelei de specialitate, dar care izbutește să recupereze și să integreze stindardele unui univers față de care se găsește, la o privire superficială, într-o antiteză profundă: școala italiană.
Rezultatul eforturilor noastre este un espresso fabulos, caracterizat de cursivitate pe parcursul extracției, cremă densă, corp plin, aciditate cel mult moderată și note complexe de caramel, iasomie și zahăr brun
Procesare: natural/washed.
Profil: blend nord italian, corp plin, aciditate scăzută.
Note: coacăze coapte, caramel, zahăr brun, iasomie.
Prăjire: 100% electrică, susținută parțial de energie solară.