Practic, cafeaua instant este o cafea obținută din boabe de cafea, prăjite și mai apoi măcinate, se prepara un extras concentrat de cafea dar din care se îndepărtează toată apa, prin diferite metode, rezultând cristale de cafea deshidratate.
În rândurile următoare vom vedea care sunt avantajele și dezavantajele acestui tip de cafea, care sunt diferențele dintre cafeaua instant și cea măcinată dar și dacă aceasta conține mai multă cofeină decât o cafea obișnuită.
Ce este cafeaua instant?
Cafeaua instant este un tip de cafea sub formă de pudră sau granule care se dizolvă rapid în contact cu apa fierbinte iar pentru a o prepara nu sunt necesare alte dispozitive precum espressor/filtru/aeropress etc.
Acest tip de cafea se obține prin două proceduri diferite:
- Uscarea prin pulverizare – extractul de cafea este pulverizat în aer fierbinte – acesta usucă rapid picăturile de cafea și le transformă în pudră sau granule
- Uscarea la rece – extractul de cafea va fi congelat, spart în fragmente foarte mici care vor fi uscate la o temperatură scăzută și în condiții de vid.
Modul de preparare a unei băuturi bazate pe cafea instant este extrem de simplu – se folosește o lingură de cafea instant pentru o cană de apă fierbinte. Desigur, intensitatea băuturii poate fi ajustată în funcție de cantitatea de cafea instant folosită.
Care sunt diferențele dintre cafeaua instant și cafeaua măcinată?
Cafeaua obișnuită (măcinată) este obținută prin prăjirea boabelor de cafea care sunt mai apoi măcinate, la granulații diferite, în funcție de modul de preparare. Spre exemplu, cafeaua măcinată pentru espresso trebuie să aibă o anumită granulație pentru a permite apei să extragă toată aroma cafelei.
Cafeaua instant a fost „inventată” în anul 1901 și a fost pusă spre comercializare abia în anul 1938, fiind comercializată pentru prima dată de către compania Nescafe. Acest tip de cafea a fost creat cu scopul de a ușura modul de preparare al cafelei și de a scurta timpul de preparare a acesteia.
Pentru pregătirea unei băuturi din cafea măcinată este necesar un timp mai lung dar și anumite aparate pentru a extrage aromele din granulele de cafea în timp ce pentru cafeaua instant nu aveți nevoie decât de o cană și apă fierbinte. Aceasta se va dizolva imediat la contactul cu lichidul fierbinte.
După prepararea cafelei din cafea măcinată vă va rămâne zațul iar dacă veți prepara o cafea din cafea instant, aceasta nu va produce nici un fel de depunere deoarece se dizolvă în totalitate.
Cafea instant – avantaje
Principalul avantaj al cafelei instant este timpul redus de preparare a băuturii – o cafea pe bază de cafea instant se prepară în câteva secunde deoarece granulele de cafea instant se dizolvă imediat în contact cu apa fierbinte.
Cafeaua instant conține foarte mulți antioxidanți puternici și este săracă în calorii – o cană de cafea preparată din cafea instant are doar 7 calorii.
Cafeaua instant conține mai puțină cofeină decât cea măcinată și poate fi consumată în orice moment al zilei. Găsim pe piață atât varianta de cafea instant cu cofeină cât și decofeinizată. Dar, cafeaua decofeinizată își păstrează aroma?
În cazul în care trebuie să reduceți consumul de cofeină dar totuși nu puteți renunța la cafea, atunci cafeaua instant este o alegere perfectă.
Acest tip de cafea poate fi folosit atât acasă, în birouri sau în aparatele de tip vending deoarece are o dizolvare rapidă și nu formează depuneri pe instalația aparatului sau la fundul cănii/paharului.
Cafea instant – dezavantaje
Cafeaua instant poate avea un gust intens amărui din cauza conținutului ridicat de boabe Robusta și poate fi mai dificil de tolerat de către unele persoane.
De asemenea, gustul unei cafele instant este diferit spre deosebire de gustul unei cafele obținute din boabe proaspăt prăjite și măcinate. Un alt dezavantaj ar fi cel că nu este obținută direct din măcinarea boabelor de cafea ci din uscarea unui extract de cafea obținut, cu precădere, din boabe de cafea Robusta.
Compoziția chimică a cafelei instant poate constitui un dezavantaj doar atunci când este consumată în exces. Aceasta conține acrilamidă – o substanță chimică potențial dăunătoare dacă este consumată excesiv.
Cafeaua instant conține cofeină?
Desigur, cafeaua instant conține cofeină însă într-o proporție mai mică spre deosebire de cafeaua măcinată.
O ceașcă de cafea preparată dintr-o linguriță de cafea instant conține între 30-90 mg de cofeină în timp ce o ceașcă de cafea obținută dintr-o linguriță de cafea măcinată conține între 70-140 mg de cofeină.
Cafeaua instant este disponibilă și în varianta decofeinizată ce conține mult mai puțină cofeină spre deosebire de cafeaua instant obișnuită.