Întreținerea espressoarelor împotriva depunerilor de calcar

Întreținerea espressoarelor împotriva depunerilor de calcar
Întreținerea espressoarelor împotriva depunerilor de calcar este esențială pentru a asigura buna funcționare a acestora și este recomandată pentru toate tipurile de espressoare, fie că vorbim despre cele manuale, automate/semi-automate sau despre automatele de vending.

Depunerea de calcar pe instalația espressorului este principala cauză de defectare a espressoarelor ce funcționeaza cu cafea boabe, cafea măcinată sau chiar cu capsule. Calcarul se depune adesea în boiler și într-un final acesta se înfundă iar apa nu mai curge. Decalcifierea espressorului poate fi realizată acasă sau poate fi făcută într-un service autorizat, dacă doriți acest lucru. De cele mai multe ori, dacă un espressor se înfundă cu calcar și nu mai funcționează, nu poate fi reparat în garanție fiindcă aceasta nu acoperă acest tip de defecțiuni, fiind un lucru ce poate fi controlat de către client, prin apa pe care o folosește.

Întreținerea espressoarelor împotriva depunerilor de calcar

Espressoarele, în funcție de categoria din care fac parte, au nevoie de o curățare și o decalcifiere periodică, care trebuie făcută pentru a asigura buna funcționare a acestora.

Un espressor care nu este curățat și întreținut corect, nici nu va prepara o cafea bună. Indiferent dacă vorbim despre un espressor rezidențial, unul profesional care este folosit în cafenele sau despre un automat de vending, acestea trebuie întreținute permanent și corect.

Astfel, curățarea periodică a unui espressor trebuie făcută în modul următor:

  • Grupul infuzor trebuie curățat la 7 zile – se scufundă grupul infuzor în apă caldă și se clătește cu apă din abundență

  • Aparatul de cafea – trebuie curățat la cel mult 14 zile. Aparatul trebuie aspirat, înlăturând resturile de cafea boabe sau cafea măcinată.

Prevenirea depunerilor de calcar pe espressor

Pentru a preveni depunerile de calcar pe instalația espressorului, se pot monta filtre, direct în vasul de apă, în funcție de modelul espressorului. Astfel, apa din rezervor va trece prin filtru, înainte de intrarea în espressor. Filtrul necesită schimbarea periodică, în funcție de duritatea apei dar și de frecvența utilizării aparatului.



În cazul aparatelor de vending dar și în cazul espressoarelor profesionale, se montează un filtru direct la rețeaua de apă. În funcție de necesități puteți opta pentru un filtru cu rășini regenerabile, filtre pentru tratarea apei sau cele cu cărbune activ. Filtrele se montează de către o firmă specializată sau puteți apela la un service pentru automate de vending.

Decalcifierea espressorului trebuie făcută periodic

Pentru a evita situațiile neplăcute și defectarea aparatului, decalcifierea trebuie realizată periodic, folosind soluții recomandate pentru îndepărtarea calcarului.
 

Pentru espressoarele casnice, există o serie de soluții pentru decalcifiere iar pentru automatele de vending sau pentru espressoarele profesionale există alte moduri de decalcifiere.

În cazul espressoarelor folosite acasă sau în birouri, decalcifierea acestora se realizează manual iar pentru asta se folosește o soluție specială, diluată în apă, conform indicațiilor. Soluția se trece prin grupul de cafea al espressorului și se repetă la 15 minute, până când veți consuma toată soluția. După ce ați decalcifiat espressorul, se clatește cu apă curată – este suficient sa folosiți 2 rezervoare de apă.

Pentru espressoarele automate, acestea au programe speciale pentru curățare și decalcifiere – tot ce trebuie să faci este să urmezi instrucțiunile aparatului și ale soluției de decalcifiere.

Cum se face decalcifierea automatelor de cafea vending? Dar a espressoarelor profesionale?

Curățarea și decalcifierea automatelor de cafea și a espressoarelor profesionale este diferită de cea a espressoarelor obișnuite. La o anumită perioadă de timp, în funcție de duritatea apei, se demontează componentele circuitului hidraulic și se curăță, pe rând, cu soluții profesionale.
Pentru decalcifierea automatelor de cafea trebuie să se ocupe o persoană specializată deoarece sunt mai mulți pași ce trebuie urmați cu atenție pentru ca totul să funcționeze cum trebuie și să nu fie afectată calitatea băuturilor.

În cazul espressoarelor profesionale din cafenele/restaurante, acestea trebuie curățate zilnic, pentru a îndepărta depunerile de cafea și ulei pe grupul de cafea sau pe sita de duș. O altă procedură specifică curățării espressoarelor profesionale este – backflushing – prin care se curăță și mecanismele interioare ale espressorului.

Întreținerea corectă a espressoarelor

Pentru o durată de viață lungă a espressoarelor și pentru a garanta calitatea băuturilor preparate, acestea trebuie întreținute corect, curățate frecvent și decalcifiate.

Pe lângă cele enumerate mai sus un alt aspect important ce trebuie avut în vedere este faptul că garniturile espressoarelor trebuie înlocuite la timp. Una din garniturile ce necesită o schimbare frecventă, o dată pe an, este garnitura din grupul de preparare deoarece este supusă temperaturilor ridicate și se poate usca după care se poate rupe.

Dacă sunteți operator de vending și nu aveți cunoștințe despre mentenanța corectă a aparatelor de cafea atunci puteți apela la o firmă specializată. Este important ca aparatul să funcționeze corect și să furnizeze clienților băuturi de calitate. Desigur, pe lângă mentenanța aparatelor sunt extrem de importante și produsele folosite în automat.

Alegeți cafea boabe pentru vending de cea mai bună calitate, produse instant cu dizolvare rapidă pentru a împiedica depunerea pe rețea și pahare de vending de calitate, din carton gros, pentru a asigura un confort termic bun.

 

Suport clienti Luni-Vineri 8:00 - 17:00

0753319318 office@coffeepoint.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!